Toți suntem diferiți

 

        A fost odată ca nicio altă dată, în mijlocul unei păduri verzi, de o parte și de alta unui râu cu ape limpezi, un luminiș. De cum îl zărea, orice călător rătăcitor dorea să se oprească  să-și tragă sufletul, să asculte cântecul păsărelelor și susurul apei limpezi.

        Astfel, într-o bună zi, un călăreț singuratic, de cum a intrat în luminiș a și început să caute un loc bun de priponit calul obosit de urcuș. A găsit o bucată de trunchi de copac, nici prea mică, nici prea mare, nici prea lungă, nici prea scurtă și a înfipt-o în mijlocul luminișului să poată avea calul iarbă bună de jur împrejur. A stat el cât a stat și când să plece s-a gândit să lase trunchiul înfipt în poiană, poate vine un alt călăreț solitar și leagă și el calul să se odihnească un pic.

        Următorul călător  a ajuns în luminiș pe înserat, după un drum lung,  la pas,  prin pădure. Și când a văzut trunchiul înfipt chiar în mijloc, l-a smuls și l-a aruncat pe malul râului gândind că dacă era întuneric, ori el, ori alt călător,  s-ar fi împiedicat de bucata de lemn.

        Peste vreo două zile, un pescar ce căuta un loc bun de pescuit, a ajuns în luminiș. Și tare s-a bucurat când a dat de trunchiul uscat chiar pe mal. S-a așezat pe bușteanul ce-l ferea de umezeala malului și după câteva ore bune de pescuit, când a plecat spre casă mulțumit de captură, și-a zis că e cel mai bine să lase trunchiul unde l-a găsit pentru a fi de ajutor și altor pescari ce vor veni.

        Noul vizitator însă, nu era nici pescar, nici călător de plăcere, și a intrat în luminiș dinspre apă, cu pluta lui meșterită din bușteni,  plină de bucăți mari de sare pe care le căra pe calea apei, din munți, pentru turma lui de mioare. Își dorea un popas și văzând trunchiul aproape de mal și-a zis că înfipt în pământul moale  ar fi tocmai bun de legat pluta. După ce și-a tras sufletul o bucată de vreme,  întins pe iarba verde și deasă, a dezlegat pluta și-a lăsat pe loc trunchiul gândind că ar putea să fie de folos și altor călători pe calea apei.

          Un om sărman ce căuta uscături prin pădure, să pună pe foc la iarnă, pentru familia lui numeroasă, a fost următorul ajuns în luminiș. Și cum nu prea găsise mare lucru până atunci, s-a bucurat nespus când pe mal a găsit înfipt trunchiul uscat. ”Cu bucata asta frumoasă de lemn voi face cald două zile în căsuța noastră”, și-a zis omul și-a plecat cu lemnul în spinare direct către casă.

        Fiecare călător  a tratat trunchiul cu intenții  bune și s-a gândit și la binele semenilor. Fiecare dintre ei a acționat atât rațional cât și practic. Fiecare a folosit trunchiul cum s-a priceput mai bine. Fiecare călător este diferit. Fiecare a perceput lemnul diferit. Fiecare a acționat diferit.

        Cine  poate spune care a acționat mai bine ? Cine poate spune cum e corect? Cine ar avea dreptate, dacă suntem diferiți ?!?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *