De ce ”Povești terapeutice”?

       Pentru că poveștile sunt ”vindecătoare”.

      Poveștile ne amintesc, inevitabil, de copilărie. De cele mai multe ori poveștile ne alină singurătatea. Poveștile ne definesc lumea. Noi vedem lumea prin povești și de cele mai multe ori, creăm lumea prin povești. Poveștile ne permit să ne construim propria lume.

      Cu mult înainte să comunice prin alte mijloace, străbunii noștri comunicau tinerei generații tot ceea ce avea nevoie să știe pentru existența viitoare, prin povești. Povestirea a fost cea mai la îndemână formă, de-a lungul istoriei, de a trece învățăturile din generație în generație. Dacă poveștile pe care le spuneau despre lume erau bazate pe interacțiunea cu alte ființe vii de pe planetă, urmarea era tratarea acestora cu grijă și respect. Dacă poveștile din jur erau bazate pe ură între religii, culturi, generațiile deveneau în timp sclave ale preconcepțiilor. Dacă poveștile erau despre Dumnezeu, dezvoltau un anume gen de respect și conduită în spiritul bunătății și dreptății.

      Poveștile ne educă, ne învață la un alt nivel cum să tratăm situații reale prin analogie cu personajele imaginare, ne definesc valori, standarde și comportamente. Noi, ca specie, am folosit poveștile să ne explicăm lumea în care trăim și originile sale. Poveștile au ajutat generații întregi să explice ceea ce altfel rămânea inexplicabil.

      Cumpărăm cărți, mergem la bibliotecă, citim povești reale sau de ficțiune. Mergem la teatru, la operă , la balet să vedem povești clasice, familiare ce au supraviețuit timpului. Ne uităm la filme ce ne spun vizual și auditiv povești de dragoste, fantastice, cu suspans, comice.

      Poveștile sunt parte din viața noastră. Pentru distracție sau pentru învățare poveștile sunt cel mai bun mediu de conducere a informației. Nu e nevoie să trăiești real experiența pe care o povestește cineva, nu e nevoie să te lupți cu animalul fioros din poveste, nici să mergi pe front, nici să te expui pericolului, poți învăța doar ascultând. Poveștile scurtcircuitează procesele de învățare.

      Cei mai mari învățători ai omenirii au spus povești. Isus și Budha nu predau lecții, foloseau parabole. Deși Biblia ne dă și instrucțiuni directe precum Cele 10 Porunci, forma principală de comunicare a conținutului este povestea.

      De-a lungul timpului poveștile au fost o parte inseparabilă a culturii umane, valorilor și învățării. Datorită poveștilor limba, religia, știința și cultura noastră există. Poveștile ne pot împlini visurile, iar visurile noastre nu sunt altceva decât povești.

      Deci, poveștile sunt terapeutice  pentru că, mai devreme sau mai târziu, poveștile ne ”prind” în mrejele lor minunate și ne duc în transa aceea cotidiană (despre care găsiți detalii  în ”Terapia Ericksoniană”) fără de care nu am putea să funcționăm ca sisteme unitare.

      ”Astăzi am să vă spun o poveste…” va începe fiecare poveste din poveștile terapeutice și, cu aceste cuvinte, vă invit să vă așezați cât mai confortabil  și să dați ”frâu” liber supraconștientului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *