Cine?

 

      Acesta este site-ul unui cabinet de psihologie.

     Cabinetul de psihologie este al subsemnatei, medic și psihoterapeut.

     Mi-am început acum multă vreme cariera medicală împlinindu-mi astfel visul din copilărie al oricărei fetițe din generația mea, după multă muncă și cu nemăsurată ambiție. Împreună cu fiecare pacient am învățat că succesul vine atunci când descoperi că dincolo de bolnav este Omul cu personalitatea sa.

       Mai apoi după ani buni petrecuți în marketing și management  pentru că destinul a decis să urmez un alt drum am ajuns la concluzia că înainte de șef, subaltern, coleg, vânzător, cumpărător, este Omul cu tot ceea ce îl definește.

     Când am înțeles că psihologie este peste tot, în medicină, în afaceri, în vânzări, în viata de zi cu zi, am ales să mă dedic integral psihoterapiei. Cred cu tărie că istoricul fiecărui client (history) este povestea sa (his story) și că greșeala de a confunda povestea cu realitatea este sursa majoră a insatisfacțiilor personale și profesionale.

      Harta nu este teritoriul, cuvântul câine nu mușcă, preocuparea de a elimina stresul nu apărea dacă H. Selye nu definea cuvântul stres. Ne construim singuri, metodic, ziduri care să ne apere și la un moment dat constatăm că nu mai știm cum să ieșim dintre ele.

      Psihoterapia este modul pe care l-am găsit după mulți ani de căutări de a încerca să fac oamenii cu care interacționez mai liberi, să le redau acea libertate ce se definește prin capacitatea de a dezvolta alternative.

      Adriana Giurgiu