”Top 5” principii ale terapiei ericksoniene

      Terapia ericksoniană se bazează pe câteva principii importante care, după chipul și asemănarea ”părintelui”, sunt un pic diferite față de ceea ce un viitor client sub imperiul ideilor preconcepute poate aștepta de la terapie. Am încercat pe cât posibil să nu transform prezentarea în ceva didactic, pentru orice lămuriri suplimentare vă stau oricând la dispoziție.

 Oamenii au resursele necesare rezolvării propriilor probleme

      Înțelepciunea populara spune că ”Fiecare om are probleme pe măsura lui!” Schimbarea terapeutică este o extensie a ceea ce știm deja. În istoricul fiecărui client exista dovezi de funcționare eficientă și adecvată. În general, clientul ajunge la terapie atunci când nu reușește să își rezolve problemele într-un timp rezonabil. Cel mai probabil motivul nereușitei este fie că nu formulează corect problema, fie că devine prizonierul unei singure imagini privind soluția.

     Menirea terapeutului ericksonian nu este aceea de a-și învăța clientul să se comporte adecvat, ci de a-l ajuta să-și elibereze istoricului constructiv.

Orice comportament răspunde unui obiectiv

      Ceea ce ne deosebește pe noi oamenii de restul viețuitoarelor este faptul ca suntem ființe raționale. De-a lungul existenței noastre noi nu învățăm lucruri care nu ne aduc beneficii. Comportamentele noastre sunt dezvoltate pentru a obține ceva la un anumit moment dat. Un comportament devine ”simptom” atunci când beneficiile lui devin mai mici decât consecințele sale negative.

      Un exemplu la îndemână este plânsul care în prima copilărie este cea mai eficienta formă de comunicare. Dacă pe măsura ce crește copilul nu începe să utilizeze alte metode de comunicare mai eficiente, atunci plânsul  devine ”simptom”.

      Terapeutul ericksonian va ține cont de beneficiile simptomului și va încerca să găsească împreună cu clientul forma cea mai potrivită de înlocuire a simptomului cu ceva nou ce ajuta la păstrarea beneficiilor.

 Fiecare individ este unic

      Fiecare persoană este un individ unic. Dacă individul este unic atunci imaginea sa despre realitate este unică și, implicit, problema lui este unică. În terapia ericksoniană acest truism este ridicat la rangul de principiu. Construcția demersului terapeutic este în așa fel formulată încât să întâlnească unicitatea nevoilor individuale.

      Conform acestui principiu important se respinge ideea de ”croire” a persoanei în scopul potrivirii cu patul procustian al unei teorii ipotetice a comportamentului uman.

Clientul este expertul și adevărul lui este singurul care contează

      Relația terapeutică promovată de terapia ericksoniană este eminamente de natură colaborativă și se bazează pe respectarea clientului, pe credința că acesta posedă resursele necesare,  că știe cel mai bine ce este util pentru el. Astfel, soluțiile construite devin eficiente pentru că intră în acord cu imaginea clientului despre lume și îi întâlnesc așteptările.

      Terapeutul ericksonian nu este ”expert” în problema clientului și nu este posesorul suprem al ”adevărului” științific.

Nu exista eșec, exista feedback!

      Cea mai importanta premiză de la care se pleacă în terapia ericksoniană este că atâta vreme cât clientul este cel care a inițiat terapia dorind să se schimbe, în cazul în care o soluție nu funcționează, nu clientul este cel rezistent. De Shazer spunea că rezistența nu e ceva concret, este doar o metaforă și în contextul relației terapeutice alte metafore pot fi mai utile.

      Dacă receptăm corect comportamentul verbal și non-verbal al clientului avem toate informațiile necesare pentru construcția soluției pe care acesta o așteaptă. Mult mai probabil, cauza pentru care existența clientului nu s-a îmbunătățit în timpul dorit este că terapeutul nu a găsit încă direcția schimbării așteptate de acesta.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *